Din nefericire, virusul SARS-Cov-2, care determină boala COVID-19, ne-a schimbat total stilul de viață.

Totuși, trebuie să fim optimiști și să depășim această perioadă.

Se știe că persoanele cu diabet zaharat tip 1 sau 2 sunt mult mai vulnerabile la infecții decât restul populației datorită dezechilibrului metabolic cronic, în special un control glicemic slab, prezenței complicațiilor diabetului sau coexistența altor boli cronice (bolile cardiovasculare, boala cronică de rinichi) și vârstei (persoanele peste 65 ani fiind mai frecvent expuse).

Vulnerabilitatea persoanelor cu diabet zaharat în fața pandemiei de COVID-19

Simptome pe care le poate avea o persoană cu diabet zaharat suspectă de COVID-19:

  • febră persistentă;
  • dureri în piept;
  • tuse persistentă;
  • modificarea respirației – este dificilă sau lipsă de aer;
  • pierderea bruscă a mirosului și a gustului;
  • senzație accentuată de oboseală;
  • dezechilibru metabolic;
  • dureri de cap, tulburări digestive, grețuri și vărsături.

Pașii pe care un pacient cu diabet zaharat și COVID-19 trebuie să-i urmeze:

  • să nu renunțe la tratamentul antidiabetic recomandat;
  • să se monitorizeze glicemia în mod regulat, folosind dispozitive de auto testare;
  • să se hidrateze cu ceaiuri, apă, cel putin 2,5 litri / zi;
  • să fie atent la hipoglicemii – glicemiile sub 70 mg/dl, consumând 15 grame de fructe, miere, zahăr și să verifice glicemia după 15 minute pentru a se asigura că acesta este peste 70 g/dl;
  • să fie atent la glicemiile de peste 250 g/dl – să-și verifice prezenșa corpilor cetonici și să sune medicul diabetolog dacă testul este pozitiv (posibil ca persoana cu DZ tratat cu antidiabetice orale sau noninsulinice să aibă necesar temporar de insulină);
  • să respecte dieta recomandată, predominând lactatele degresate, legumele, fructele, carnea în cantități mici (de preferat albă, neprocesată) cumparate în condiții de maximă siguranță, cu citirea obligatorie a etichetelor;
  • să monitorizeze greutatea;
  • să monitorizeze temperatura dimineața și seara;
  • să monitorizeze TA, oximetria;
  • să evite consumului de alcool;
  • să renunțe la statutul de fumător;
  • să ia legătura cu medicul de familie și diabetolog cât mai urgent;
  • să se izoleze la domiciliu, iar dacă va determina stări de anxietate sau stări depresive (cu simptome anxioase puternice și frecvente) să solicite sprijin de specialitate pentru gestionarea emoțiilor.

Cum se poate preveni infecția cu SARS-Cov-2:

  • prin limitarea numărului de persoane cu care se intră în contact;
  • prin reducerea deplasărilor și ieșirilor în afara casei;
  • prin spălarea periodică a mâinilor cu apă și săpun (minimum 20 de secunde);
  • prin evitarea atingerii feței, ochilor, nasului și gurii cu mâinile nespălate;
  • prin utilizarea măștilor de protecție și mănușilor;
  • prin administrarea de medicamente (antibiotice și antivirale) doar la recomandarea medicului.

Adaptarea la noul mod de viață

  • Siguranța alimentară sub toate aspectele ei (calitative, cantitative, de transport, de pregătire).
  • Efortul fizic este absolut necesar, zilnic, adaptat în funcție de afecțiuni asociate și vârstă.
  • Cântărirea zilnică și menținerea unei greutăți ideale.
  • Relaxarea.
  • Respectarea orelor de somn.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *