Conform studiilor, pânǎ la vârsta de 35 de ani, 40% din femei dezvoltǎ fibrom uterin (numit şi miom), procentul crescând spre la 70% în rândul femeilor aflate în jurul vârstei de 50 de ani.

Embolizarea fibromului uterin

Fibromul uterin este cea mai frecventǎ tumoare benignǎ (non-canceroasǎ) a organelor sexuale feminine, care apare în general la femeile aflate la vârsta fertilǎ. Acesta reprezintǎ o formaţiune alcǎtuitǎ din ţesut conjunctiv şi fibre musculare netede, care se dezvoltǎ treptat la nivelul peretelui uterin sau în interiorul uterului.

Cele mai comune simptome care semnalează prezența unui fibrom în cavitatea uterină sunt:

  • dismenoree (dureri în timpul menstruației) și menoragii (menstruații abundente);
  • presiune sau durere la nivelul abdomenului inferior;
  • anemie;
  • nașteri premature, avorturi,infertilitate;
  • probleme cu vezica urinară;
  • probleme digestive.

În funcție de complexitatea dezvoltării fibromului / fibroamelor uterine și natura lor, medicul va poate recomanda diferite tipuri de tratament care poat fi medicamentoase sau chirurgicale.

Embolizarea fibromului uterin este considerată o procedură de primă alegere, cu un grad mare de siguranță, concepută pentru a îmbunătăți starea de sănătate a pacientei și pentru a preveni necesitatea unor intervenții chirugicale complicate, precum miomectomia sau histerectomia.

Durata procedurii este de aproximativ 30 minute, iar expunerea la raze X, necesară ghidajului angiografic, este de numai două-patru minute. Astfel, doza de radiații absorbite de pacientă este foarte redusă, mai mică decât cea primită pentru un examen baritat și semnificativ mai scăzută decât cea pentru un examen CT pelvin.

Pacienta rămâne conștientă pe toată durata intervenției. În unele cazuri, se poate recurge la o sedare ușoară.

Embolizarea fibromului se face sub control radioscopic, până se obține devascularizarea completă a acestuia și staza substanței de contrast în arterele uterine.

După terminarea embolizarii, cateterul și teaca arterială se scot și se realizează compresia manuală în scop hemostatic la nivelul locului de puncție. După aproximativ 5-10 minute, se obține hemostaza și se aplică un pansament compresiv ce va fi menținut până a doua zi dimineața.

În primele patru ore, pacientei îi este interzisă flectarea antebrațului stâng.

Unul din motivele principale pentru care femeile optează pentru embolizarea fibromului uterin este dorința de a rămâne însărcinate după procedură, fiind cunoscut faptul că este dificilă, uneori chiar imposibilă menținerea unei sarcini în momentul în care fibromul uterin este vascularizat.

Pe lângă rezultatele benefice în tratamentul infertilității, numeroase studii pe termen lung privitoare la procedura de embolizare a fibromului uterin indică faptul că peste 90% dintre femeile care optează pentru această metodă minim invazivă „uită” de simptome dureroase:

  • menstruaţie abundentă (menoragie);
  • menstruație dureroasă (dismenoree);
  • sângerare între menstruaţii (metroragie);
  • durere pelvină;
  • presiune pelvină;
  • senzație de balonare abdominală;
  • mărirea abdomenului;
  • durere de spate;
  • disurie (durere la urinat);
  • durere în timpul contactului sexual (dispareunie);
  • incontinenţă urinară;
  • obstrucţie ureterală.

De asemenea, prin devascularizarea fibromului uterin, se așteaptă reducerea cu peste 60% a volumul uterului.


Radiologia intervențională este o specialitate noua, o ramura a radiologiei care asigură proceduri chirurgicale minime sub îndrumare imagistică (angiografie, tomografie computerizată sau ultrasonografie) și fără intervenție chirurgicală deschisă sau sală de operații.

Sunt vizate afecțiuni diferite la nivelul diferitelor organe navigând în interiorul vaselor sau direct percutanat.

La fiecare programare online pe care o faceți vă oferim o reducere în valoare de 10% din prețul de listă pentru serviciile noastre medicale private.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *