Cardiologia este o specialitate medicală care are ca subiect de studiu bolile inimii și ale vaselor de sânge.

Cardiologie la Intercardiodiab

Cardiologia cuprinde diagnosticul și tratamentul bolilor cardiace congenitale, bolile cardiace ischemice, isuficienței cardiace, valvulopatiilor, artimiilor și al bolilor pericardului.

Medicii specializați în acest domeniu al medicinei se numesc cardiologi și nu trebuie confundați cu medicii chirurgi cardiovasculari care efectuează intervenții chirurgicale pe cord.

Investigații cardiologice

Investigațiile cardiologice de rutină sunt necesare atât persoanelor care nu au antecedente patologice cardiace, dar în special cardiacilor, pentru a urmări funcția inimii fie în urma unui tratament, fie după o intervenție.

Măsurarea tensiunii arteriale – cea mai simplă și frecventă investigație cu o precizie importantă în ceea ce privește diagnosticul și inițierea tratamentului deoarece medicația prescrisă ține de valorile tensionale depistate. Tensiunea arterială depinde de forța cu care este pompat sângele de către inimă și de rezistența opusă asupra pereților vaselor de sânge. În timpul măsurării vor fi depistate două valori tensionale: o valoare maximă ce indică tensiunea arterială sistolică și o valoare minimă ce reprezintă tensiunea arterială diastolică.

Electrocardiograma (EKG) – constă în înregistrarea activității electrice a inimii cu ajutorul electrocardiografului și a electrozilor conectați pe pielea pacientului ( așezați la nivelul încheieturii membrelor superioare și deasupra gleznelor). Aparatul înregistrează eventualele modificări de potențial electric ce apar la nivelul celulelor cardiace și le redă pe traseul electric. Aceste înregistrări pot fi vizualizate pe hârtie printată special sau direct pe monitor și permite detectarea tulburărilor fluxului sanguin miocardic, a aritmiilor și a tulburărilor de conductibilitate, dar mai poate fi utilă și în depistarea eventualelor modificări ce survin în cazul existenței altor afecțiuni.

Electrocardiograma transesofagiană – investigație utilizată pentru evidențierea tulburărilor de ritm cardiac dar și de conducere și se bazează pe vecinătatea atriului stâng cu esofagul. Acest lucru permite înregistrarea clară pe electrocardiogramă a diferențelor de potențial care provin din partea atrială a inimii. Este investigația cea mai utilă in diagnosticarea aritmiilor supraventriculare.

Investigația cu Holter EKG – investigație ce permite monitorizarea inimii pe tot parcursul unei zile ( 24 ore), indiferent de activitățile pe care le desfășoară pacientul, atât pe timpul nopții când este posibil să-i crească tensiunea, cât și pe timpul zilei în diverse activități și factori de stres. Totodată, notează și înregistrează valorile mai importante, dar și ora de apariție a eventualelor dureri, slăbiciuni sau stări de rău general. Pacientul are obligația să poarte acest aparat pe parcursul a 24 de ore, fixat la brâu cu o curea specială și conectat prin fire cu o manșetă la nivelul brațului. După cele 24 de ore se prezintă la medic pentru îndepărtarea aparatului, iar medicul descarcă în calculator înregistrările pentru a fi analizate și interpretate. Este utilă pentru tulburările de ritm cardiac și de conductivitate sau a tulburărilor vascularizării inimii.

Testul de efort sau EKG-ul de efort – constă în efectuarea unui EKG atât în repaos cât și în timpul efortului fie pe o bandă de alergat fie pe o bicicletă staționară doar dacă pacientul este pregătit și poate face această investigație non-invazivă. Indicațiile testului sunt pentru depistarea toleranței la efort a pacienților fiind un indiciu esențial pentru schema terapeutică și stilul de viață recomandat, dar în același timp pot servi și la evidențierea rezultatelor recuperării cardiovasculare sau a eficienței terapeutice.

Ecocardiografia – investigație non-invazivă des folosită în cardiologie pentru diagnosticarea și urmărirea tratamentului pacienților suspectați sau afectați de patologii ale inimii care utilizează ultrasonografia standard bidimensională, tridimensională și doppler pentru a crea imagini ale inimii. Cu ajutorul acesteia se pot evidenția informații cu privire la dimensiunea și forma inimii, capacitatea de pompare,localizarea și extinderea țesutui afectat, detectarea cardiomiopatiilor, dar și funcții ale inimii precum debitul cardiac sau funcția diastolică- de relaxare a inimii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *